„DUȘMĂNIA” de pe Podul Prieteniei. Așa arată drumul peste Dunăre la două luni după ce a fost „cârpit”: „Au tot promis că-l repară și noi încă ne rupem mașinile pe aici”

Publicat: 01/04/2015, 15:59
Actualizat: 01/04/2015, 17:48

S-au promis reabilitări de milioane de euro ale carosabilului, s-au făcut câteva „cârpeli”, după care situația de pe podul Giurgiu-Ruse a devenit mai gravă ca niciodată, cu șoferii așteaptând minute în șir să treacă de partea românească a podului pentru a ajunge la bulgari, unde se circulă mult mai bine. Acum, s-a dat startul unei noi reprize de peticit drumul, care a creat o nouă problemă: cozile din cauza circulației care se desfășoară pe un singur sens. CNADNR susține însă că problema nu există și că eventualele cozi au fost cauzate de schimburi de tură din partea bulgară a vamei.

La sfârșitul lunii ianuarie, reporterii gândul filmau „cârpelile” pe care le făceau muncitorii în asfaltul de pe Podul Prieteniei sau, după cum explicau reprezentanții CNADNR într-un răspuns trasmis ziarului gândul,„lucrările de reparații cu mixuri asfaltice la rece, ca măsură provizorie de asigurare a desfășurării în condiții de siguranță a traficului rutier”. Șoferii erau nevoiți să aștepte și 40 de minute pentru a ajunge în țara vecină, atât din cauza TIR-urile care tranzitau spre Bulgaria, cât și din cauza lucrărilor demarate de autorități.

O lună mai târziu, situația carosabilului este deplorabilă, TIR-urile care trec pe pod se balansează violent din cauza gropilor pe care șoferii de mașini mici încearcă să le ocolească pe cât posibil. Să treci podul peste Dunăre pare a fi mai degrabă o experiență offroad decât un mod civilizat de a ieși din țară. Imaginile de mai sus au fost filmate duminică seară pe podul Giurgiu-Ruse.

„E inadmisibil. Au tot promis că-l repară și noi încă ne rupem mașinile pe aici. La bulgari drumul e bun, dar când ai trecut în partea românească, parcă a fost bombardat”, a declarat pentru gândul Bogdan A, un șofer care încerca să ajungă duminică seară în Bulgaria.

„Din păcate, aceasta e imaginea noastră. Un drum făcut franjuri, care devine din ce în ce mai prost, oricât scandal am face. Măcar știi la ce să te aștepți în România de la intrare”, ne spune și Marian U, un alt șofer român care încerca să trecă podul peste Dunăre la finalul weekendului.

Între timp, reprezentanții CNADNR se laudă că au început de trei zile reparațiile la pod. Acum se circulă pe o singură bandă, iar din această cauză noaptea trecută s-au format cozi de până la 10 kilometri de TIR-uri care încercau să treacă granița, potrivit Agerpres. Cei de la CNADNR văd însă lucrurile altfel.

„De trei zile au început reparațiile la pod și se circulă pe o singură bandă, dar la frontieră trecerea se efectua cursiv, TIR-urile staționau aproximativ un minut pentru taxe și verificări, dar este posibil și ca autoritățile locale să dirijeze circulația în zona cartierului Rudari, de la intrarea în municipiul Giurgiu pentru a evita staționarea acestora acolo’, a declarat reprezentantul CNADNR la Giurgiu, Bogdan Bratu, adăugând că TIR-urile au ajuns cel mai probabil să stea la coadă din cauza schimbului de tură din partea bulgară a vamei care durează o oră.

Lucrările de reabilitare vor fi realizate de asociereaCollini Lavori S.p.A. – Tecnic Consulting Engineering. Contractul, în valoare de circa 12,8 milioane de euro, cu TVA,a fost atribuit în luna octombrie 2014. Din această sumă, 85% repezintă finanțare nerambursabilă de la Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, restul banilor urmând să fie asigurați de la Bugetul de Stat. În luna noiembrie 2014 a fost dat ordinul de începere a lucrărilor.

„Din cele 16 luni, 2 luni reprezintă perioada de proiectare, care se va încheia la sfârșitul lunii ianuarie 2015. După finalizarea perioadei de proiectare va începe perioada de execuție a lucrărilor, însă din cauza condițiilor meteorologice caracteristice perioadei de iarnă, execuția propriu zisă va fi posibilă începând cu luna martie 2015”, explica cu puțin timp în urmă CNADNR.

Lucrările de reabilitare ar trebui să fie finalizate până pe data de 31 decembrie 2015.

Câți bani a încasat CNADNR din taxa de pod

Aproximativ 12,7 milioane de euro este suma pe care CNADNR a încasat-o anul trecut din tariful de trecere a podului peste Dunăre, în sensul Giurgiu-Ruse, potrivit unui răspuns transmis luni gândul de CNADNR.

Deși suma ar fi ajuns pentru construcția a mai bine de doi kilometri de autostradă, drumul de intrare în România este plin de adevărate cratere, șoferii fiind nevoiți să facă slalom printre ele. Drumul este însă mult mai bun pe partea bulgărească a podului.

Podul, construit în 1952, are o lungime de 2.224 metri, din care 1.146 metri aparțin României. Tranzitul se poate realiza atât pe calea ferată, cât și pe șosea.

În vara lui 1997 a avut loc recepția oficială a lucrărilor de consolidare a podului. Lucrările au început în 1995, fiind finanțate cu 1,2 milioane de ECU (monedă care a precedat euro), echivalentul a circa 1,4 milioane de dolari, prin Programul PHARE, de către UE.

Acestea au constat în reparația hidroizolației, a îmbrăcăminții asfaltice, precum și înlocuirea rosturilor de dilatație. Executantul lucrărilor a fost CCCF București, iar consultant firma Consitrans.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O erupție uriașă din clasa X a lansat o furtună solară masivă spre Pământ: Aurore...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Anvelopele care devin obligatorii în România. Toți șoferii trebuie să circule cu ele
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Jimmy Carter, primul președinte american care atinge vârsta de 100 de ani